Home » D:News » Mamele care au aceste cinci obiceiuri sănătoase reduc riscul obezităţii la copii

Mamele care au aceste cinci obiceiuri sănătoase reduc riscul obezităţii la copii

Mamele care au aceste cinci obiceiuri sănătoase reduc riscul obezităţii la copii
Publicat: 14.07.2018
Copiii şi adolescenţii ale căror mame au cinci obiceiuri sănătoase - dietă sănătoasă, exerciţii fizice regulate, menţinerea greutăţii corporale sănătoase, consumul moderat de alcool şi lipsa fumatului - sunt cu 75% mai puţin predispuşi la a deveni obezi, comparativ cu cei ale căror mame nu au avut niciunul dintre aceste obiceiuri.

Studiul nostru este primul care demonstrează că un stil de viaţă sănătos în general este mai important decât oricare dintre factorii individuali care alcătuiesc un astfel de stil de a trăi”, a precizat Qi Sun, autor principal al studiului şi cercetător la Harvard T.H. Chan School of Public Health.

Pentru acest studiu, cercetătorii s-au concentrat pe asocierea dintre stilul de viaţă al mamelor şi riscul apariţiei obezităţii la copiii lor cu vârste între 9 şi 18 ani. Au examinat datele a 24.289 de copii înscrişi în programul Growing Up Today Study, care au fost născuţi de 16.945 femei înscrise în programul Nurses’ Health Study II, scrie Science Daily.

Experţii au găsit că 1.282 dintre copii, sau 5,3%, au devenit obezi în perioada de cinci ani de monitorizare. Obezitatea maternală, fumatul şi sedentarismul au fost strâns asociate cu obezitatea la aceşti copii.

Deşi cea mai mare scădere în riscul apariţiei obsezităţii s-a observat la mamele şi copiii care aveau obiceiuri sănătoase, multe dintre aceste obiceiuri enunţate la început au avut un impact semnificativ asupra reducerii riscului apariţiei obezităţii atunci când au fost analizate individual. Spre exemplu, copiii ale căror mame au menţinut o greutate corporală normală aveau un risc cu 56% mai mic decât cei ale căror mame s-au îngrăşat. De asemenea, copiii ale căror mame nu fumează au avut un risc cu 31% mai mic de apariţie a obezităţii, comparativ cu copiii care au mame fumătoare. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru consumul de alcool, unde o cantitate moderată reduce riscul apariţiei obezităţii la progenituri.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Legătura dintre obezitate şi cancer

Obezitatea, provocată şi de temperaturile mari din case

Conform unui nou studiu, obezitatea este o boală contagioasă

Peste 2 miliarde de oameni suferă de obezitate sau sunt supraponderali

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
O fosilă de „plantă extraterestră”, veche de 47 de milioane de ani, este unică pe Pământ
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Cercetătorii chinezi au dezvoltat un cip inspirat de furnicile de deșert
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Unele cazuri de schizofrenie provin din malformații ale craniului, sugerează un studiu
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Scoaterea amigdalelor în copilărie poate avea un impact drastic asupra vieții
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
Test de cultură generală. Cum funcționează contraceptivele?
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
John Houseman, regizorul de origine română, mentorul actorilor Robin Williams și Christopher Reeve
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unde va construi China cel mai mare baraj hidroenergetic din lume?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Sute de fiole cu virusuri mortale au dispărut dintr-un laborator australian
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
Furie în Danemarca după declarațiile lui Donald Trump despre Groenlanda
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
OpenAI și-ar putea construi propriul robot umanoid
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane